fbpx

diego banner mai2019

Scrie un comentariu

mv apahida

Arieșul Mihai Viteazu a câștigat întâlnirea de azi, cu Sporting Apahida, cu scorul de 4-2. Golurile gazdelor au fost reușite de Mărie (2), Kiesz și Mercean, în timp ce pentru oaspeți au marcat Nichitean și Ciotlăuș.

 

Gazdele au început extrem de motivate această confruntare, elevii antrenorului Artir Podar reușind să intre la cabine cu 3-0, după reușitele lui Mărie, Kiesz și Mercean.

Oaspeții, care în cazul unei victorii ar fi egalat echipa gazdă la puncte, au încercat să revină în partea secundă, au redus din handicap prin Nichitean (min. 57), însă agilul Mărie a înscris pentru 4-1, în minutul 79, și a ”rezolvat” partida. Cei din Apahida au mai înscris prin Ciotlăuș, în minutul 90.

De remarcat și debutul la echipa de seniori a tânărului portar Ovidiu Mârzan (17 ani), care a jucat primele lui minute la echipa de seniori din Liga 4.

Antrenorul Artir Podar a folosit echipa: Barta (86, Mârzan) - Mercean, Buglea, German, R.Moldovan (81, Mureșan), Silaghi (60, Hidișan), Popa (60, C.Crișan), Kiesz, Câțcăuan, Mărie, Zbîncă (73, Botaș).

Cu această victorie, Arieșul Mihai Viteazu a urcat pe locul 2, la 3 puncte de liderul Supporter 2.0/Victora Cluj, echipă care azi a învins cu 8-2 la Unirea Tritenii de Jos.

Lupta la vârful clasamentului este extrem de acerbă. Victoria Cluj are 18 puncte, Arieșul Mihai Viteazu - 15 puncte, Someșul Dej - 15 puncte (dar un meci mai puțin disputat), după care urmează 3 echipe cu câte 12 puncte și un meci mai puțin disputat: Vulturul Mintiu Gherlii, Unirea Iclod și CS Florești.

 

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator