fbpx

pmp 1300x300

1 Comentariu

handbal feminin

Clubul de handbal, AHC Potaissa Turda, și-a lansat astăzi proiectul referitor la handbalul feminin. Coordonatorul centrului de junioare va fi fosta mare internațională, Mihaela Tivadar. Aceasta a fost prezenta la conferința de presă de la sala „George Barițiu”, alături de Flaviu Sâsâeac (președintele clubului turdean) și Cristian Matei (primarul Municipiului Turda).

 

Începând cu această săptămână, Mihaela Tivadar, împreună cu reprezentanți ai clubului AHC Potaissa Turda vor fi prezenți în școlile turdene, pentru a prezenta face primele selecții.

Pentru început, vor fi trei echipe de junioare (6-7 ani, 8-9 ani și 10-11 ani).

Clubul turdean nu va percepe nicio taxă, AHC Potaissa Turda urmând să suporte toate cheltuielile în ceea ce privește deplasările, meciurile, pregătirea și echipamentul sportivelor.

Coordonatoare centrului de junioare, Mihalea Tivadar, a declarat: „M-am întors acasă, eu fiind de lângă Câmpia Turzii, din Triteni Colonie, iar când Flaviu a venit cu acest proiect am fost extrem de încântată. Știu că la Turda, la băieți, totul e foarte bine pus la pus și mă gândeam că și la fete am putea face același lucru. Sunt încântată de ce am găsit, cred că vom lucra foarte bine. Vor fi trei grupe de copii, 6-7 ani, 8-9 ani și 10-11 ani. O să începem selecția de săptămâna aceasta și cu răbdare, sperăm să mergem pe urmele băieților. Ce-mi propun, cam reușesc.”

Președintele clubului turdean, Flaviu Sâsâeac: „E un proiect pe termen scurt, mediu și lung.  Vom înființa aceste trei grupe de junioare. Ulterior, vom realiza întreaga piramidă, iar după aceasta, să țintim spre o echipă în Divizia A, unde fetele să demonstreze că au valoare. Încrederea e maximă în Mihaela și în persoanele cu care va colabora. Ea va fi liderul pe partea feminină și are parte de toată încrederea noastră.”

Vom merge în fiecare sală de clasă, care se circumscriu acestei categorii de vârstă. La momentul respectiv vor fi notate persoanele care vor să participe la preselecție, care va fi la începutul lunii octombrie. Va fi aleasă o grupă de 25, pe fiecare categorie de vârstă. Selecția se va face prin prezența personală a antrenoarei, împreună cu reprezentați ai clubului, la fiecare sală de clasă.

Din sezonul următor, din vara anului 2020, să înscriem deja o echipă în campionat, la nivelul categoriei de vârstă aferente. Avem un an de adaptare și de la anul să participe la competiție.

Nu se va achita nicio taxă de participare, clubul va asigura tot ce ține de deplasare, de meciuri, de pregătire, de echipament, practic nu vor avea nicio cheltuială. Toată această activitate va fi susținută de clubul AHC Potaissa Turda.”

„La ultima conferință de presă am discutat în preambul despre acest proiect, complementar cu cel al băieților, dar și cu cel de volei feminin. Ambele cluburi vor fuziona în cadrul aceluiași proiect care într-un final, va avea o valoare de minim 5 milioane de euro și va constitui un campus sportiv.” a declarat primarul Municipiului Turda, Cristian Matei.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator