Consilierii locali din Mihai Viteazu au aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, bugetul clubului pentru anul 2019.
Astfel, clubul de fotbal din Mihai Viteazu va primi 30.000 de lei pe lună din partea comunei, sumă la care se adaugă diversele sponsorizări.
Dezbaterea nu a fost una simplă, unii consilieri dorind detalii legate de activitatea clubului și de modul în care conducerea cheltuie banii, precum și de ponderea jucătorilor de pe raza comunei în echipele clubului.
Președintele clubului este Marian Popescu, membru în Consiliul Local din Mihai Viteazu.
Formația de seniori a Arieșului se află pe locul 5 în clasamentul ligii a patra, fiind în luptă pentru locul 4.
De asemenea, la Mihai Viteazu s-a reînființat echipa de juniori A1 (obligatorie pentru a evolua în liga a patra), cu jucători născuți pe raza comunei Mihai Viteazu.