m install
petlinii
nello construct

Premiul I pentru un medic născut în Câmpia Turzii, participant la Congresul Internațional al Societății Europene de Pneumologie

floris

Absolvent al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Tîrgu-Mureș, Dr. Emil Petru Muntean a ales medicina pentru a putea să ajute omul suferind, dar a ales și o specializare deloc ușoară, cu multe provocări și necunoscute: pneumologia. Determinarea pentru a acumula cât mai multe cunoștințe din domeniu i-a adus recunoaștere internațională, acesta obținând premiul I la un concurs desfășurat în cadrul celei de a 28-a ediții a Congresului Internațional al Societății Europene de Pneumologie, ce a avut loc în perioada 15-19 septembrie 2018, la Paris, menționează siteul ziarmedical.ro, care i-a luat un interviu.

 

”M-am născut în Câmpia Turzii, județul Cluj, unde am absolvit Liceul Teoretic ”Pavel Dan”, profil Științele Naturii. După finalizarea studiilor liceale, am fost admis la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) din Tîrgu-Mureș, specializarea Medicină Generală, la buget. După terminarea facultății, am urmat programul de Rezidențiat în Pneumologie la Spitalul Clinic Județean Mureș și parțial la Institutul Național de Pneumologie ”Marius Nasta” din București. Tot în această perioadă, am urmat și cursurile unui Master în Managementul Serviciilor de Sănătate în cadrul UMFST, ulterior obținând și un atestat cu recunoaștere internațională în Engleză Medicală.

În toată această perioada am dobândit vaste cunoștințe medicale, ca urmare a activității de formare profesională, susținută din bugetul propriu; am participat în ultimii ani la mai multe cursuri postuniversitare, simpozioane și ateliere de lucru, la numeroase manifestări științifice naționale și internaționale. Am făcut parte din comitetul de organizare a unor întâlniri științifice la nivel național, fiind membru al Societății Române de Pneumologie și al altor societăți medicale de prestigiu din țară sau din străinătate. În ultimii ani de Rezidențiat am scris, în calitate de autor și în colaborare cu mai mulți colegi, din diferite specialități medicale, două cărți medicale: Vademecum de Spirometrie și Puncția Pleurală, ambele fiind apreciate de colegi și specialiștii din domeniu. Totodată, am mai scris articole medicale publicate în reviste de specialitate recunoscute la internațional. Anul trecut am obținut specialitatea de pneumolog, iar în primăvara acestui an m-am înscris la concursul pentru postul de medic specialist pneumolog în cadrul Spitalului de Boli Cronice Câmpeni, secția Pneumologie/ TBC, din județul Alba, post pe care l-am și obținut”, este prezentarea pe care și-a făcut-o dr. Emil Petru Muntean.

Despre concursul la care a primit recunoașterea internațională

”Acest concurs s-a organizat pentru prima dată în cadrul Congresului de la Paris. Președintele Congresului a avut ideea să organizeze un fel de concurs de cultură generală. S-au înscris aproximativ 22.500 de participanți, majoritatea medici din întreagă lume. În cadrul concursului au fost puse întrebări cu răspuns multiplu din întreaga patologie pulmonară privind diagnosticul, tratamentul și gestionarea bolilor respiratorii majore- boli respiratorii, boli pulmonare interstițiale, boli respiratorii pediatrice, boli pulmonare vasculare, îngrijire critică respiratorie, infecții respiratorii, tulburări de somn și respirație, oncologie toracică.

Fiecare participant a avut ocazia să încerce să răspundă la cât mai multe întrebări și fiecare răspuns corect aducea un anumit număr de puncte în funcție de dificultatea întrebării afișate pe display. La finalul celor trei zile, cât a durat concursul, exista un singur câștigător, cel care avea cele mai multe puncte adunate. A existat și o probă practică unde trebuia să ne dovedim îndemânarea în manevrarea diferitelor dispozitive cu care se lucrează în specialitatea noastră, vorbim de partea de îndemânare în efectuarea unei bronhoscopii, ecografii pleurale, puncție pleurală, reabilitare respiratorie etc Intervențiile le făceam pe manechine, au existat mai multe standuri cu aceste manechine, un stand unde se efectua ecografie pleurală, altul puncție pleurală. La final, se anunța dacă persoana respectivă s-a descurcat foarte bine, primește punctajul maxim, sau nu s-a descurcat sau a renunțat și primea alt punctaj.

Premiul I a constat într-o tabletă Apple Ipad Pro și participarea gratuită în anul următor la Congresul european de pneumologie din Madrid”, a relatat dr. Emil Petru Muntean, care a precizat că ”nu aș părăsi țara pentru a profesa în străinătate”, deși a primit o recunoaștere internațională.

Foto: ziarmedical.ro

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: