fbpx

Scrie un comentariu

Un bărbat din județul Harghita a primit o amendă de 1500 de lei, de la polițiști, pentru că și-ar fi jignit fiica minoră pe Facebook, plângerea fiind formulată de mama fetei! Ulterior, după ce a contestat amenda în instanță, Judecătoria Odorheiu Secuiesc i-a respins plângerea.

 

În fața instanței, el a susținut că nu a postat pe Facebook cuvinte jignitoare care să-i lezeze imaginea fiicei sale și că i-a fost spart contul, însă nu a putut prezenta probe în acest sens.

Intimatul Inspectoratul de poliție al județului Harghita prin întâmpinarea depusă a pus concluzii de respingerea acțiunii ca fiind netemeinic și nelegal,  arătând că petentul fost sancționat contravențional întrucât, în data de 02.02.2017, orele 21:00, a postat pe adresa de facebook a fiicei S. A. B expresii jignitoare de natură să lezeze demnitatea și onoarea acesteia. Fiind citat procedural la data e 13.02.2017, orele 10:00, la Poliția Odorheiul Secuiesc, acesta cu rea credință nu s-a prezentat.

Temeiul legal de incriminare și sancționare este prev. de art. 2 pct. 1 și pct.31 din Legea nr. 61/1991.

Potrivit aceluiași act normativ, potrivit prev. art 2 s-a aplicat o amendă petentului.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție se arată că faptele pentru care petentul a fost sancționat contravențional au fost constatate personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.”, menționează siteul clujust.ro, privind mențiunile făcute de IPJ Harghita.

În noiembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție din România a decis că rețeaua de socializare Facebook este un spațiu public, căruia i se aplică regulile de comportament și sancțiuni conforme spațiului public:

Profilul de Facebook este un spațiu public, iar un mesaj postat nu poate fi asimilat unui mail privat. Astfel, rețeaua de socializare Facebook nu poate echivala, sub aspectul controlului mesajelor difuzate, cu o căsuță poștală electronică. Profilul său personal de Facebook, chiar dacă este accesibil doar prietenilor virtuali, adică unui grup restrâns de persoane, tot public este, oricare dintre prieteni putând distribui informațiile postate de titularul paginii. Așadar, fapta constând în adresare de expresii jignitoare pe pagina de socializare îndeplinește exigența juridică privind caracterul public.

În zona Turzii sunt multe persoane care postează cuvinte jignitoare sau injurioase, fără să țină cont de prevederile legii în acest sens. La o simplă reclamație a altei persoane, care se poate simți lezată de limbajul respectiv (nu e obligatoriu să fie persoana jignită!), în sensul că nu are ce căuta într-un spațiu public, adresată Poliției, cel care a pus comentariul sau postarea respectivă se poate alege cu o amendă contravențională!

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator