fbpx

Scrie un comentariu

În toamna anului trecut, PD-L Turda puncta din greu la imaginea sa politică. Pe lângă subiectul cu centura ocolitoare sau cu reducerea tarifului la apa potabilă (sunt curios ce explicaţie va fi dată acum, când Consiliul PD-L trebuie să majoreze preţul), un subiect care a umplut agenda mass mediei locale a fost “depolitizarea Consiliilor de Administraţie”. Dacă mai ştiţi, PD-L ajunsese chiar să-şi retragă reprezentanţii din Consiliile de Administraţie. A fost, însă, doar o retragere de “ochii lumii”, pentru că acum au ajuns să le suprapopuleze!

Pentru cei care nu-şi aduc aminte, fac un scurt remember. Pe la finele lunii octombrie 2007, primarul Tudor Ştefănie a promovat un proiect de hotărâre prin care încerca să promoveze ideea de depolitizare a Consiliilor de Administraţie. Însă, s-a lovit de opoziţia consilierilor. Cum PD-L nu avea majoritate, a dat vina pe “celelalte partide”, care au interese şi care n-ar vrea să depolitizeze Consiliile de Administraţie ale regiilor subordonate Consiliului Local. Ba chiar şi-a retras reprezentanţii în unele Consilii de Administraţie! “Se dau salarii mari după aprobări ale CA-urilor şi nu după aprobări în Consiliu, pe bază de criterii de performanţă”, spunea la vremea respectivă Tudor Ştefănie.

Apoi, pe la finele lunii noiemebrie 2007, primarul Tudor Ştefănie spunea: “Nu mi se pare normal ca directorul să fie votat. Trebuie criterii de performanţă. Nicăieri în lume nu merge cineva pe un post printr-o simplă ridicare de mână”, spunea Ştefănie. Ba mai mult, la vremea respectivă, PD-L a propus ca numirea membrilor din Consiliile de Administraţie să se facă pe bază de proiecte şi competenţă profesională, concomitent cu reducerea numărului de membrii de la 5 la 3. Între timp, tot avântul democrat-liberal din campania de imagine s-a fâsîit şi s-a ajuns în situaţia ca directorii să fie schimbaţi prin ridicare de mână, iar membrii din CA-uri aşijderea. De-aia n-am înţeles o chestie: proiectele PD-L de pe vremea când era în “opoziţie” erau doar pentru imagine?! Pentru că, acum că au majoritatea în Consiliul Local, iar o simplă mişcare de sprânceană ar rezolva anularea criteriilor politice pentru alegerea directorilor de regii şi numirea membrilor în CA-uri, pedeliştii au întors brusc placa. Nu mai cântă “depolitizarea”. Acum “e ceva normal” o numire politică, vorba lui Ştefănie, pentru că “au fost numite politic şi până acum”. Aşa o fi, dar nu era vorba că schimbăm procedura?

Nu fac referiri concrete la persoane, că nu mă interesează lupta PNL - PD-L, însă Ştefănie a revenit la dsistemul pe care chiar el îl critica! Practic, numirea în Consiliile de Administraţie se face PUR POLITIC. Iar directorul se alege, ulterior, dintre membrii Consiliului de Administraţie! În aceste condiţii, ce ne facem cu aplicarea HCL 189/2007?

Vreţi să vă citez primul articol? Iată: “Se aprobă instituirea unui sistem de desemnare a directorilor generali ai regiilor din subordinea Consiliului Local al municipiului Turda, care are la bază criteriul profesionalismului, modalitatea de selecţie fiind cea a unui concurs de proiecte de managament, comisia de examinare fiind numită prin hotărâre a Consiliului Local”. Deci, se aplică sau nu se aplică? Logica îmi spune că nu…

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator