fbpx

Scrie un comentariu

Legea prevenţiei în sănătate este o prioritate urgentă a societății românești, motiv pentru care PNL a inserat acest proiect pe lista scurtă a priorităților legislative pentru sesiunea parlamentară următoare. În opinia noastră, obiectivul principal al acestei legi este acela de a genera necesara schimbare a mentalității românești. Românii nu pun mare preț pe prevenție și nu au sănătosul obicei de a-și verifica periodic starea de sănătate. În lumea civilizată occidentală controlul medical general, efectuat cel puțin odată la șase luni este unul dintre factorii esențiali care asigură nivelul de viață și de sănătate ridicat al cetățenilor.

La români, situația este pe dos iar costurile sociale și financiare sunt uriașe. Este de-ajuns să vedem statisticile interne și europene care ne plasează pe primele locuri la mortalitatea din cauza unor boli de pe urma căroara în Occident nu se mai moare sau se produc mai puține decese. În același timp, România este pe un nefericit loc fruntaș în ceea ce privește costurile și numărul zilelor de spitalizare. Și totul se datorează lipsei de prevenție și a distrugătorului obicei că românul merge la medic doar când boala se agravează.
Iată de ce această stare de lucruri gravă trebuie să înceteze. PNL a luat inițiativa, fiind hotărât ca această lege să acționeze pe două niveluri. Primul - și cel mai important - este la nivelul comunicării sociale, menite să-i convingă pe români asupra nevoii și urgenței de a-și schimba mentalitatea, în sensul adoptării prevenției medicale ca principal obicei. Nu este suficient ca în cultura populară să facem referire - prin proverbele și urările noastre - la importanța primordială a sănătății pentru starea de bine și de acțiune a românului. Trebuie ca prevenția să ne fie o stare de spirit și de comportament. Și așa cum a făcut mereu în istorie, PNL va defini - prin această lege - o politică publică a statului român de implementare a prevenției medicale în conștiința națională. Pe celălalt plan, avem nevoie de o schimbare de abordare în favoarea creşterii rolului preventiei, a depistării şi intervenţiei precoce a bolilor cronice. Este esențială dezvoltarea de programe de promovare a sănătăţii şi educaţiei pentru sănătate la nivel de individ şi comunitate. Aceste servicii au şi rolul de a sprijini individul să îşi asume mai mult responsabilitatea pentru menţinerea propriei sănătăţi prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos încă de la vârste tinere.
PNL a demonstrat o preocupare continuă pentru starea de sănătate a populației României, fiind inițiatorul Programului național privind evaluarea stării de sănătate a populației în asistența medicală primară, care s-a dovedit de altfel un real succes din punct de vedere al obiectivelor îndeplinite. Programul a arătat că o prevenție corect implementată la nivel național poate îmbunătăți starea generală de sănătate a populației, dar poate și scădea semnificativ costurile cu sănătatea.
Legea liberală a prevenției în sănătate urmărește să contribuie la creşterea speranţei de viaţă, inclusiv a speranţei de viață sănătoasă, şi îmbunătăţirea stării de sănătate a indivizilor cu efecte benefice asupra eficienței sistemului de sănătate și competitivităţii şi performanţei forţei de muncă active din România. Dincolo de impactul financiar al legii, există o altă serie de beneficii la nivelul pacienţilor şi profesioniştilor din sectorul sanitar care nu trebuie neglijate. Depistarea la timp a factorilor de risc şi a bolilor grave, precum şi creşterea eficienţei tratamentelor pentru bolnavi constituie finalitatea legii prevenţiei în sănătate care, în concret, înseamnă o calitate crescută a vieţii pentru pacienţi şi chiar vieţi salvate, resurse financiare și umane pentru statul român.

Cu stimă,
Elena-Ramona Reuer
Deputat PNL Cluj

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator