m install
petlinii
nello construct

Nemeș Lucian: „Lumina patriotismului şi redeşteptarea fiorului naţional străbat vremurile, cu îndemnul de a ne păstra independenţa şi unitatea câştigate prin jertfă”

zamblau eugen
floris

Prima zi a lunii decembrie este scrisă în ceaslovul istoriei neamului românesc în culorile tricolorului, simbolul unirii prin excelenţă. Au trecut 97 de ani de când, la 1 Decembrie 1918, adunarea populară de la Alba Iulia, însufleţită de un profund simţământ patriotic, a transpus definitiv în realitate visul de unire cu care Mihai Viteazul păşea în cetatea din inima Ardealului.

Cronicarii vremii relatează cum peste o sută de mii de oameni s-au adunat în acea zi, spre a fi de faţă la cel mai măreţ act al istoriei românilor. Ţărani în straie tradiţionale urcau spre porţile Cetăţuii, unde flutura în vânt tricolorul. Marşul glorios al maselor populare a trecut pe sub poarta lui Mihai Viteazul, spre Câmpul lui Horea, într-un pelerinaj glorios printre simbolurile neclintite ale istoriei noastre. Aşa s-a scris UNIREA Transilvaniei cu România.

Istoricii zilelor noastre vorbesc, cu resemnare, de o deconectare a tinerelor generaţii de fiorul sentimentului patriotic. Eu am convingerea că în lecţiile de căpătâi ale devenirii poporului român, în instituţiile noastre simbol – armata şi biserica, în valorile transmise de familie, ne vom regăsi seva ca naţiune, vom ştii să cinstim măreţia istoriei noastre şi vom reînvăţa să credem într-un viitor mai bun.

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a fost şi va rămâne unul din cele mai importante şi mai înălţătoare evenimente din istoria României, care, în pofida trecerii timpului, este viu în sufletele românilor.

Lumina patriotismului şi redeşteptarea fiorului naţional străbat vremurile, cu îndemnul de a ne păstra independenţa şi unitatea câştigate prin jertfă şi prin faptele de vitejie ale înaintaşilor noştri, care au crezut în ideile de libertate naţională şi egalitate socială, militând pentru ele şi conducând spre societatea modernă de astăzi, spre recunoaşterea noastră în contextul naţiunilor Europei şi lumii întregi.

La mulţi ani, românilor de pretutindeni!

Să dăm onorul României, pe care o purtăm cu respect în suflet şi să fim vrednici de identitatea naţională pe care înaintaşii ne-au lăsat-o moştenire.

Viceprimarul Municipiului Turda,

Nemeș Lucian

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 73 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole: