Nu ştiu dacă mai ţineţi minte, dar în urmă cu aproximativ o lună, când USL dădea publicităţii date din sondajele efectuate în mai multe judeţe din ţară, cele trei partide componente ale uniunii se băteau cu pumnul în piept că au 60%, în timp ce PDL-ul nu are decât 20%.

Din punctul meu de vedere, cei de la USL s-au păcălit singuri.

În primul rând, pentru că au adoptat o strategie ieftină, atât de ieftină încât le-a ridicat mingea la fileu celor de la PDL. Asta pentru că USL-ul s-a înfiinţat pripit, într-un moment deloc optim. Catalogată din start drept uniunea care depăşeşte 60% din sufragiile electorale, în timp ce PDL-ului i s-a pus bocancul în gură pe la Realitatea TV şi Antena 3, nefiind lăsat să scoată capul mai sus de 20%, promovarea acestor procente a avut un efect de bumerang: oamenii USL-ului din teritoriu s-au culcat pe laurii sondajelor, cu gândul că e doar o chestiune de timp până ce PDL va sucomba (mai ţineţi minte declaraţiile cu „desfiinţarea” PDL?!), în timp ce democrat-liberalii au fost obligaţi, sub presiunea unui mandat în opoziţie, să strângă rândurile, să se regrupeze, să caute soluţii locale şi… să se „mişte”.

În al doilea rând, pentru că nu au ţinut cont de câteva date pe care chiar ei le-au deţinut, în urma sondajelor de opinie comandate prin teritoriu. Mă refer la acele date care indicau foarte clar faptul că „la vot” aveau 50-60%, dar tot nu reuşeau să câştige primăriile democrat-liberale sau preşedinţia Consiliilor Judeţene în ceea ce analiştii numesc „fiefurile” democrat-liberalilor. Ori, asta ar fi trebuit să te pună pe gânduri! De unde vine diferenţa? O întrebare simplă, elementară, pe care sunt convins nu numai că nu şi-a pus-o nimeni, dar nici măcar nu a intrat în analiză. Deşi, cred eu, în ea se ascunde secretul pierderii sau câştigării alegerilor…

De ce spun asta? Păi, ar fi înţeles din start că este o diferenţă uriaşă între intenţia de vot a unui partid politic şi votul efectiv care se acordă atunci când e vorba de personalizarea votului, adică atunci când nu se solicită un vot abstract, împotriva „ticăloşilor „de la PDL, ci un vot între X-ulescu şi Z-etulescu. Iar dacă X-ulescu e bine văzut în zona sa electorală, tinicheaua de „pedelist”, forţată prea mult pe la Antene şi pe la Realitatea, aproape că nici nu contează.

În al treilea rând, pentru că acum reprezentanţii PDL au ocazia să contraatace cu date concrete, în urma proceselor electorale care au avut loc în Maramureş şi în Neamţ. Nu ştiu dacă aţi avut curiozitatea să adunaţi voturile obţinute de PDL şi uniunea celor trei partide (PSD, PNL şi PC, constituite în USL), rezultate în urma alegerilor parţiale de duminică, dar dacă nu aţi făcut-o, vi le spun eu: PDL a avut 46,30% din voturi, în timp ce USL a adunat 43,51% din voturi! Tradus, simplist, ar rezulta că USL s-a prăbuşit în intenţia de vot a electoratului, în timp ce PDL şi-a dublat scorul electoral în circa o lună de zile! Şi după un astfel de scor, toată construcţia politică şi toată siguranţa acelui procent peste 50%, obţinut la alegerile din 2012, s-a năruit precum un castel de nisip. Pentru că acum, nici Ponta şi nici Antonescu, nu mai pot convinge pe nimeni de acel iluzoriu 60%.

Şi dacă mai ţinem cont de faptul că PDL a „jucat” singur în alegeri, împotriva unei uniuni de trei partide, chiar pe terenul acestora (e vorba de colegii electorale unde în 2008 au fost câştigate de partide ale actualei opoziţii), ar rezulta că procentele din blocul opoziţiei s-ar putea cuantifica într-o distribuţie de genul: PSD – 25%, PNL – 16%, PC – 2%. Adică… mai puţin decât obţinuseră la alegerile din 2008!!!

În al patrulea rând, pentru că USL şi-a epuizat majoritatea surprizelor posibile. Odată constituită, alianţa dintre PSD-PNL-PC are un drum gata stabilit, cu un traseu simplist, bazat pe o logică puerilă care nu ţine cont de posibilele strategii şi tactici „de tranşee”, adaptate fiecărui colegiu electoral în parte, fiecărei localităţi, fiecărei zone… Păi, când i-am auzit cu „candidatura” comună pentru Consiliul Local, numai că nu mă pufnea râsul când mi-am dat seama că habar nu au de mecanismul alegerilor locale! Am explicat de ce într-o analiză politică locală (Alegeri locale 2012: De ce pentru Opoziţie bătălia pentru Consiliul Local ar putea fi mai importantă decât bătălia pentru Primărie?), publicată nu cu mult timp în urmă…

Şi, în timp ce USL merge pe un drum electoral în care nu a angrenat prea multă imaginaţie politică, strategii de campanie sau „jocuri” politice pe eşichierul politico-electoral, PDL-ului i s-a ridicat o minge la fileu. UNPR-ul culege primar după primar de la actuala opoziţie şi chiar organizaţii întregi! Partidul lui Dan Diaconescu „muşcă” dur mai degrabă din electoratul PSD, decât din cel al PDL (care a fost crunt lovit pe Realitatea, Antene sau prin declaraţiile la foc automat ale liderilor USL). Iar dincolo de toate astea, PDL-ul are „mână liberă” să-şi conceapă propriile strategii electorale. Cum ar fi alegerea primarilor din primul tur, de exemplu (chiar dacă a fost susţinută şi de parlamentari ai PSD), sau trecerea la votul uninominal fără compensaţie (adică în Parlament să ajungă adevăratul câştigător al unui colegiu electoral, nu cel de pe locul 2, 3 sau chiar 4). Şi astfel USL-ul s-a trezit legat de mâini cu propriile sale funii… Ciudată situaţie, nu?!

În al cincilea rând, greşeala cea mai mare pe care o pot face acum cei de la USL (şi deja o fac!) este să se lamenteze! Pentru că astfel îşi arată slăbiciunea. Nu contează că în faţa unui sistem, a PDL-ului sau a nu-ştiu-cărui adversar mai mult sau mai puţin imaginar. Concluzia în ochii electoratului va fi aceeaşi, simplistă precum modul de a reacţiona electoral al votantului obişnuit: USL-ul n-are forţă, putere, părând mai degrabă o alianţă slăbită încă înainte de marile bătălii. Şi dacă ar fi studiat un pic de psihologie colectivă (numai că Dâncu nu mai e pe la vârful PSD, ca să le „traducă” ce se ascunde în spatele unor date colectate în urma unor sondaje ingenios făcute) sau istorie, ar fi ştiut cu siguranţă că românul, votantul ăla simplu care face diferenţa la urne, merge întotdeauna pe mâna celui puternic. C-aşa suntem noi…

Dincolo, însă, de toate aceste puncte în minus pentru USL, de acum va conta cât de mult au învăţat social-liberalii din această înfrângere (că a fost o înfrângere!) şi cât de mult vor avea capacitatea să se adapteze noii situaţii. Pentru că, în cazul în care vor continua pe linia aceleaşi strategii amorfe, vor sfârşi într-o baie electorală de sânge, la figurat.

USL încă n-a învăţat ceva elementar de la PDL: în teritoriu, „bătălia” o duc cei de acolo, nicidecum cei de la centru! PDL a experimentat asta cu succes (zic eu), în 2008. Şi e pregătit s-o facă şi în 2012. Din motive variate, pe care nu le analizez acum… Însă, USL (PSD şi PNL, la fel) a reacţionat pripit, insistând mai mult pe politica pumnului în gura celor care nu respectă „dispoziţiile”, decât pe „transferul de putere” în teritoriu. Iar între un USL rigid, cu directive transmise „de la centru” şi un PDL cu o capacitate mare de adaptare la concretul situaţiilor locale, căruia i se mai adaugă şi o decizie managerială de tip „centre de putere”, cel din urmă partid ar putea fi mai adaptat unei bătălii electorale precum se anunţă cea din 2012. Şi asta îi poate costa chiar pierderea alegerilor pe cei de la USL…