m install
petlinii
nello construct

Începe înscrierea la grădiniță 2019

floris

Potrivit unui anunț recent al Ministerului Educației Naționale (MEN), reînscrierea copiilor care sunt deja la grădiniță, dar și înscrierea celor nou-veniți vor începe în data de 6, respectiv 21 mai.

Ca și în anii anteriori, la înscrierea copiilor la grădinițe se vor folosi niște criterii generale de departajare, valabile pentru toate grădinițele, după care, la epuizarea acestora, fiecare dintre aceste unități de învățământ va putea folosi și criterii specifice.

Potrivit unui comunicat publicat recent pe website-ul MEN, reînscrierea copiilor care merg la grădinița în acest an şi doresc să o frecventeze şi în anul şcolar 2019-2020 va începe în data de 6 mai, iar înscrierea nou-veniților la grădință va putea fi făcută începând cu 21 mai.“Orarul reînscrierilor/înscrierilor va fi stabilit de conducerea unităţii de învăţământ şi va fi afişat, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia (dacă există) şi, eventual, pe site-urile inspectoratelor şcolare. Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, astfel: grupa mare, grupa mijlocie şi grupa mica”, se precizează în anunțul ministerului.

În esență, toți părinții vor putea, în limita locurilor libere, să-și înscrie copilul la grădiniță. În situația în care la o grădiniță se înregistrează mai multe cereri de înscriere decât locuri libere, atunci se vor aplica criteriile generale de departajare (folosite de toate grădinițele). 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: