fbpx

BANNER vezeteu

Scrie un comentariu

edu elite 10iulie

tedi

La data de 21 februarie a.c., poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Cluj au desfăşurat activităţi de informare şi prevenire a criminalităţii după cum urmează

 

O activitate de informare cu persoanele care au susţinut examenul pentru reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce, ocazie cu care s-a avut în vedere reducerea riscului de implicare în accidente rutiere pe fondul neadaptării vitezei, al conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice sau neacordării de prioritate vehiculelor sau pietonilor. La activitate au participat 26 de persoane.

O activitate de informare şi prevenire a victimizării copiilor în cadrul Proiectului „De mic învăţ să mă feresc de rele”, activitate desfăşurată în colaborare cu poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii, la grădiniţa „Lumea Prichindeilor” din Câmpia Turzii. La activitate au participat 70 de copii şi 2 cadre didactice.

Două activităţi în cadrul Proiectului „Şcoala Siguranţei TEDI”, desfăşurate cu copiii din cadrul Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din Câmpia Turzii și din cadrul Şcolii Gimnaziale „Ioan Opriş”, din Turda.

Activităţile au avut ca scop prevenirea victimizării copiilor prin accidente rutiere şi alegerea corectă a locurilor de joacă. La aceste activităţi au participat 60 de copii şi 2 cadre didactice de la Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” şi 60 de copii şi 2 cadre didactice de la Şcoala Gimazială „Ioan Opriş”.

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu Florea
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Eugen Pop
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate