marian morar
m install
nello construct

Aproape toate şcolile turdene sunt în grafic cu lucrările de reparaţii

zamblau eugen

Mai sunt câteva zile până la începerea şcolii, iar în cazul unităţilor de învăţământ turdene lucrurile stau aproape bine. Reparaţiile capitale au fost efectuate, mai sunt de remediat instalaţiile sanitare iar zugrăvelile interioare vor fi definitivate în câteva zile.

Directorul tehnic al Primăriei Turda, Emil Dardai a declarat pentru Radio Transilvania că lucrări de anvergură au fost efectuate la Grădiniţa DR.I.Raţiu, unde imediat după cumpărarea imobilului de la vechiul proprietar au fost demarate reparaţiile. “În principu săptămâna viitoare ne vom întâlni cu directorii de şcoli pentru a face o evaluare generală a situaţiei dar în principiu acestea au fost soluţionate”, spune Dardai. Câteva probleme au fost semnalate la grădiniţele de pe strada Cheii, la cea de pe Axente Sever, unde Inspecţia Sanitară de STAT a impus câteva lucrări urgente, de asemenea mobilierul a fost înlocuit.

 

Pentru finalizarea grădiniţei din Turda Nouă au fost alocate peste 2 miliarde de lei din fonduri guvernamentale, dar şi pentru cea din Poiana. De asemenea la Şcoala Teodor Murăşanu mai trebuie continuate lucrările de reparaţii, iar împreună cu RADP Turda la sala de sport a şcolii George Bariţiu va fi finalizată sistematizarea verticală. Şcoala din Poiana are nevoie de împrejmuire, şcoala Potaissa – reparaţii, şcoala Avram Iancu a primit 100 de milioane pentru lucări de igenizare, Grupul Şcolar DR.I.Raţiu de asemenea a executat cu proprii elevi lucrări de igenizare, Colegiul Naţional Mihai Viteazu – nu are probleme majore cu excepţia sălii de sport care va intra într-un program de renovare. Sistemele de încălzire, centralele termice sunt toate funcţionale, singura problemă apărută în acest sens este la şcoala Andrei Şaguna, unde centrala termică este situată în subsolul clădirii şi este necesară găsirea unei locaţii noi.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2