fbpx

Scrie un comentariu

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, Dan Deac, a fost prins cu minciuna! El a încercat să obţină un teren de 2.583 mp, aparţinând domeniului privat al municipiului Turda, fără licitaţie publică, spunând că terenul are destinaţia de curte şi că îl avea închiriat de la administraţia locală. Însă, în plenul şedinţei de Consiliu s-a descoperit că... prim-procurorul nu avea contract de închiriere pentru acea suprafaţă!

Prim-procurorul Dan Deac a adresat o cerere Consiliului Local în data de 4 august 2008. În acea cerere, trimisă în numele său şi al soţiei Deac Valeria Mariana, prim-procurorul Dan Deac solicita aprobarea vânzării suprafeţei de 2.583 mp, "cu destinaţia de curte, situată din punct de vedere administrativ în Turda, str. Agriculturii nr. 27, suprafaţă de teren aferentă imobilului şi deţinută în baza contractului de închiriere".

Cererea sa a stat la baza întocmirii unui proiect de hotărâre, iar preţul a fost stabilit la suma de 34.752,20 lei, fără TVA, banii urmând a se achita în rate lunare egale, până la finele anului 2009. Cu alte cuvinte, metrul pătrat de teren i se vindea, fără licitaţie publică, cu circa 4 euro/mp, în rate pe 15 luni.

Numai că, în plenul Consiliului Local, când s-a supus dezbaterii solicitarea sa, consilierii au descoperit că prim-procurorul nu avea contract de închiriere pe acel teren şi că-l folosise, pe cale de consecinţă, ilegal! Totul a ieşit la iveală când consilierul PRM Doru Anca a solicitat prezentarea contractului de închiriere. În acel moment, directorul serviciului Administrarea Patroimoniului Imobiliar, Nicolae Suciu, serviciu care se ocupă de gestionarea contractelor de acest gen a spus că "nu există contract". PRM-istul Doru Anca a sărit imediat, acuzându-l pe prim-procuror că a folosit ilegal terenul. "A folosit ilegal terenul! Dacă se face cumva acum contract, e ilegal", a avertizat Doru Anca.

Din cauza faptului că a ieşit la iveală că prim-procurorul Dan Deac menţionase faptul că doreşte să cumpere terenul pe care îl folosea în baza unui contract de închiriere, deşi nu exista un asemenea contract, consilierii au decis să scoată de pe ordinea de zi proiectul de hotărâre care făcerea referire la solicitarea prim-procurorului.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator