marian morar
m install
nello construct

Drogul ”Zombie” a atras atenția la nivel național! Imaginile apocaliptice de la TurdaNews au ajuns pe un post național! (VIDEO)

zamblau eugen

Imaginile apocaliptice pe care TurdaNews le-a prezentat în ultimul timp, cu tineri drogați cu o substanță necunoscută, care se comportă asemeni unor ”zombie”, devenind inconștienți, au fost dezbătute în marea majoritate a timpului de emisie al emisiunii de ieri, Acces Direct, de la Antena 1.

 

Prin telefon au intrat doi părinți ai unor copii, un cadru medical din zonă, dar și jurnalistul Gelu Florea, cel care a atras atenția asupta acestui fenomen devastator.

”O imagine de-a dreptul apocaliptică! O imagine pe care până acum, nu am văzut-o pe străzile din România. Corpul copilului, care pare a fi minor, e aproape nemişcat. E ca o stană de piatră, la propriu! Puştiu a rămas aproape împietrit, fără pic de vlagă, în mijlocul trotuarului”, a fost prezentarea imaginilor, în cadrul emisiunii.

Cei de la Acces Direct au luat legătura și cu părinții unor copii care se droghează cu această devastatoare substanță.

Mărturia unei mame diperate, care vrea să îşi salveze fiul, consumator de droguri zombie. Femeia se teme pentru viaţa băiatului său, dar şi pentru viaţa sa, deoarece crede că acesta ar putea să o omoare din cauza halucinaţiilor pe care le are.

Diana, mama unui copil care a consumat drogul zombie, se teme pentru viaţa băiatului său, dar şi pentru viaţa sa, deoarece crede că acesta ar putea să o omoare din cauza halucinaţiilor pe care le are. Femeia a intrat în direct prin telefon și a făcut declarații șocante.

Cine este bărbatul bănuit că vinde tinerilor substanţele interzise. Atenţie! Sunt imagini care vă pot afecta emoţional.

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2