fbpx

Scrie un comentariu

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația formulată de asocierea Romabelt Import-Export SRL- Geohidroterv Kft (Ungaria), împotriva deciziei comisiei de licitație a lucrărilor pentru decontaminarea sitului poluat din zona Poșta Rât, în cadrul unui proiect cu o finanțare europeană de circa 17 milioane de euro.

Romabelt a depus contestația în 19.12.2014, ”în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea rezultatului procedurii de atribuire şi reevaluarea corectă a ofertei sale”, precizează CNSC.

La 29.12.2014, la dosar a fost depusă și o cerere de intervenție accesorie, prin care SC Trustul de Instalaţii Montaj şi Construcţii SA Cluj intervine în favoarea autorității contractante, solicitând respingerea contestației.

”În temeiul art. 271 ind. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge contestaţia asocierii SC Romabelt Import Export SRL - Geohidroterv Kft nr. 1498/19.12.2014, în contradictoriu cu Municipiul Turda.

În conformitate cu art. 65 alin. (1) C. proc. civ., încuviinţează în principiu cererea de intervenţie voluntară accesorie nr. 32814/29.12.2014, depusă de asocierea SC Trustul de Instalaţii Montaj şi Construcţii SA - Demont Ambiente SRL, şi o admite în baza art. 278 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare”, a fost decizia dată de CNSC în luna ianuarie 2015 (Nr. 19/C4/3719/2015).

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator