fbpx

Scrie un comentariu

Decontaminarea zonei Poșta Rât, care era prevăzută în cadrul unui proiect european, prin care municipiul Turda beneficia de 17 milioane de euro, este pus în pericol, după ce Comisia de licitație n-a fost în stare, după doi ani și jumătate de ”studiu”, să finalizeze procedura de licitație!

Incapabili să rezolve problemele complexe apărute sau din cauza unor interese ascunse (după cum acuză un participant la licitație!), din zona corupției, membrii Comisiei de licitație au anulat toată procedura de licitație, derulată pe durata a circa doi ani și jumătate, cu intenția de a organiza o nouă procedură! Asta deși proiectul trebuia finalizat în 10 aprilie 2014, după cum se anunțase inițial.

Citește și: Cazul proiectului european de decontaminare în zona Poșta Rât: Noi informații care pun într-o lumină proastă Comisia de licitații a Primăriei Turda!

Astfel, va trebui eleborat un alt caiet de sarcini, care apoi să fie supus aprobării Consiliului Local, după care se va demara procedura de licitație, cu termenele de rigoare, iar la finele acesteia vor putea apare din nou contestații, așa cum au apărut și la licitația anterioară, prelungită pe durata a doi ani și jumătate, motiv pentru care implementarea și finalizarea proiectului, pe bani europeni, este pusă sub semnul întrebării. Asta pentru că proiectul ar trebui finalizat până în decembrie 2015.

TurdaNews a atras atenția încă din luna noiembrie 2014 că există un pericol mare de a se pierde banii europeni, în condițiile în care Comisia de licitație bate pasul pe loc, incapabilă să finalizeze procedura de licitație.

Citește și: Proiectul de decontaminare din Poșta Rât în pericol! Pierdem milioanele de euro de la Uniunea Europeană?!

Însă, problema nu se oprește doar la posibila pierdere a fondurilor europene, cu toate repercusiunile de rigoare (nedecontaminarea zonei, ratarea unui proiect european, imposibilitatea de a accesa fonduri europene cu aceeași destinație, menționarea administrației locale la capitolul autorităților contractante care nu au reușit să implementeze un proiect european etc), scandalul putând deveni unul de nivel național, după ce reprezentantul societății Romabelt (participantă la licitație), Losonczi Zoltan, a anunțat că va depune plângeri la Direcția națională Anticorupție, pentru a reclama abuzurile Comisiei de licitație.

”În cazul în care instutuția dvs va insista în continuarea acestui șir lung de ilegalități și abuzuri comise împotriva Asocierii noastre prin a încerca, și de această dată, a eluda, a ocoli, a depăși în mod abuziv sau a interpreta deliberat eronat, în modul devenit deja tipic comisiei de evaluare, prevederile legale și/sau cele ale documentației de atribuire, respectiv a încerca a anula în mod nejustificat procedura de achiziție pentru motivul real că nu poate câștiga ofertantul favorizat de către membrii comisiei de evaluare, Asocierea noastră, în vederea protejării intereselor proprii și a tuturor celorlalți ofertanți care au participat cu bună credință la această procedură de achiziție publică, pe lângă formularea unei noi contestații, va sesiza, fără ezitare de această dată, organele abilitate de cercetare penală, inclusiv Departamentul pentru lupta antifraudă (DLAF) și Direcția Națională Anticorupție (DNA), solicitând investigarea atât a legăturilor dubioase dintre membrii comisiei de evaluare, care au comis ilegalitățile, și/sau a membrilor UCVAP, care au girat ilegalitățile comise, cu ofertantul flagrant favorizat, cât și a prezentei proceduri de achiziție, atâtîn ceea ce privește activitatea de până acum a comisiei de evaluare, cenzurată de nenumărate ori de către CNSC și Curtea de Apel pentru motive grave de ilegalitate și tentative clare de fraudare a acestei licitații”, a avertizat Losonczi Zoltan, printr-o adresă depusă la Primăria Turda.

Citește și: Cazul proiectului european de decontaminare în zona Poșta Rât: Noi informații care pun într-o lumină proastă Comisia de licitații a Primăriei Turda!

Pe site-ul oficial al proiectului nu au fost publicate noi informații privind anularea licitației, declanșarea unei noi proceduri sau alte amănunte privind stadiul implementării proiectului.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator