fbpx

Scrie un comentariu

Consilierul PNL Turda Virgil Pop (foto stânga) a fost reţinut de DNA Cluj în cursul acestei după-amieze, pentru 24 de ore. Informaţia a fost furnizată în premieră de cotidianul Ziua de Cluj, iar apoi a fost confirmată oficial de mai multe surse. Reţinerea lui Virgil Pop are la bază un autodenunţ, făcut de un orădean, care l-a acuzat pe Virgil Pop de trafic de influenţă şi luare de mită. Virgil Pop este candidatul PNL pentru colegiul 8 - Turda, la alegerile din 30 noiembrie 2008.

Conform acuzaţiilor aduse, Virgil Pop ar fi încercat intermedierea unor contracte cu compania Transelectrica, companie aflată sub influenţa PNL şi în special a ministrului Varujan Vosganian.

Avocatul lui Virgil Pop, Steluţa Cătăniciu (foto dreapta), consideră că este vorba despre un dosar politic. „Din punctul meu de vedere, este un dosar politic, fiindcă anchetatorii l-au ridicat pe Virgil Pop cu mandat de aducere, în condiţiile în care legislaţia spune că un astfel de mandat se emite doar dacă ai fost citat şi dacă nu te-ai prezentat sau când se consideră că este o urgenţă în derularea anchetei. în acest caz, având în vedere că plângerea penală a fost formulată doar în 12.11.2008, nu văd care ar fi putut fi această urgenţă, astfel încât Pop să nu fie citat aşa cum spune legea. Am solicitat să ni se ofere un termen pentru pregătirea cauzei şi ni s-a refuzat”, a precizat Cătăniciu pentru Ziua de Cluj. 

Autodenunţul a fost făcut de omul de afaceri Chiş Petru. Surse din rândul conducerii liberale susţin că acesta ar fi un apropiat al PD-L. Virgil Pop va fi prezentat instanţei marţi dimineaţa, pentru acordarea unui mandat de arestare pe 29 de zile. În cazul în care acest mandat va fi emis de judecătorii clujeni, PNL riscă să rămână fără candidat în Colegiul 8 - Turda. În plus, va fi o lovitură de imagine grea, care ar putea aduce deservicii electorale PNL-ului.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator