marian morar
m install
nello construct

Expoziţia itinerantă de arte vizuale, “Lemn á la Cluj”, a Şcolii Populare de Arte “Tudor Jarda”, la Satu Mare! Inclusiv lucrări din zona Turda-Câmpia Turzii!

zamblau eugen

Şcoala Populară de Arte ”Tudor Jarda” Cluj-Napoca, a vernisat, la Galeria de Artă a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, expoziţia intinerantă de arte vizuale „Lemn á la Cluj”. Astfel, la ora stabilită, galeria era populată de un public avid de cultură şi, totodată, interesat de frumuseţile judeţului Cluj.

 

Iar amfitrionul evenimentului, actorul Petre Băcioiu, expert al Şcolii de Arte Cluj, a mărturisit celor prezenţi faptul că de municipiul Satu-Mare îl leagă începuturile sale actoriceşti, domnia sa evoluând pe scena teatrului sătmărean o perioadă de timp, începând cu anul 1975. Apoi, a prezentat proiectul “Lemn á la Cluj” ca făcând parte dintr-unul mai amplu, dedicat popularizării frumuseţilor judeţului Cluj, prin abordarea elementelor primordiale, început cu “Apă á la Cluj” şi care, după “Lemn á la Cluj” va continua anul acesta cu “Piatră á la Cluj”.

În continuare a luat cuvântul dl. Robert Laszlo, managerul C.J.C.P.C.T. Satu Mare, care a mulţumit clujenilor pentru expoziţia prezentată şi pentru continuarea colaborării dintre sătmăreni şi clujeni – care se întinde deja pe parcursul a câţiva ani, deoarece, susţine domnia sa, “rezultă că numai din asemenea colaborări ne putem promova valorile pe care le deţinem”.

Următorul vorbitor a fost dl. Vasile Corpodean, managerul Şcolii de Arte Cluj  care a prezentat expoziţia şi felul în care au “crescut” expoziţiile tematice: “Am început taberele de creaţie în urmă cu doisprezece ani şi acestea s-au desfăşurat în diverse locuri din judeţul Cluj, iar anul trecut am mai avut la Satu Mare o expoziţie. În urmă cu doi ani am organizat o tabără cu tematica apei şi apoi una legată de lemn, în perioada 7 – 10 iulie 2018, iar în această vară vom avea o tabără care se va raporta la piatra din judeţ, cu referire la monumente şi lucrări realizate din acest material şi la renumite cariere de piatră de pe aria judeţului.”

Iar d-na Felicia Răcean, coordonatorul secţiilor externe Turda şi Câmpia Turzii, ai căror cursanţi au realizat lucrările expoziţiei a remarcat, la rândul său: “Cu mare bucurie am venit aici, cu acest proiect de promovare a judeţului nostru prin elementele primordiale! Dacă în “drumul apei” puţini ştiau până la deschiderea expoziţiei că există un lac minunat în judeţ, Laguna albastră, anul trecut am început să promovăm lemnul judeţului – de la cel din sălbăticia “Împărăţiei lui Zalmoxis” din Apuseni până la cel prelucrat în casele ţărăneşti sau în monumente – trecându-l într-o altă formă , cea de spaţiu plastic, cu o multitudine de forme şi manifestări, artiştii creând în funcţie de starea lor de spirit. Iar tablourile reflectă un fapt binecunoscut: iubirea de ţară o exprimi atunci când promovezi frumuseţile sale! Şi culorile folosite de cursanţi, calde şi melancolice, reconstituie cu fidelitate atmosfera Lemnului de la Cluj!”

În continuare, a urmat un scurt dar reuşit program de muzică clasică, oferit de clujeni gazdelor, susţinut de Moldovan András, expertul clasei de chitară a Şcolii de Arte Cluj, cu trei piese din creaţia compozitorilor Agustin Barrios Mangore şi Johann Sebastian Bach. Apoi, tânăra cursantă Ţîrţan Anda Gabriela (18 ani, clasa expert Olga Bordas) a interpretat, la pian, două piese de G.F. Handel şi, la final Hogaş Cornelia-Beatrice, de la clasa coordonată de acelaşi expert, a încântat publicul cu prima parte din “Sonata lunii” de L.V. Beethoven.

Expoziţia va rămâne deschisă până pe data de 1 aprilie 2019, iar tablourile care o alcătuiesc aparţin următorilor cursanţi: Baldogi Felicia, Bendreş Flavius Mihai, Bothază Brianna Nicoleta, Bozbics Martin Gabriel, Bucur Iarina Ana, Ciulea Sanda, Crișan Natalia Mirela, Fogarsi Antonia, Hidişan Alina Angela, Ianoș Mihaela, Lucaci Antonia, Moldovan Cornel, Mureşan Adrian, Negrea Maria Magdalena, Negrescu Rodica, Oltean Marcela, Paşca Ildiko Carmen, PopGeorge Radu, Pop Iuliana, Popa Alexandru Ioan, Rotar Marius Ioan, Rusu Carmen Cecilia, Șoancă Sidonia, Stoica Oana Maria, Trifan Mihai. 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2