fbpx

asacons montatorprefabricate

diego banner mai2019

1 Comentariu

harta martinesti a3

Subiectul bretelei de legătură între DN 1 Turda-Cluj și Autostrada A3 Transilvania reapare în spațiul public. De data aceasta, este vorba de o adresă de la CNAIR, semnată de directorul Narcis Neaga, transmisă administrației locale din Turda, prin care oficialii companiei au comunicat faptul că lucrarea ar urma să fie bugetată în acest an. Însă, e vorba despre lucrarea de reactualizare a Studiului de Fezabilitate, nu lucrarea de realizare a investiției!

 

“În construcţia Bugetului alocat CNAIR SA pentru anul 2019, proiectul de referinţă a fost încadrat în lista proiectelor aflate în prezent în etapa de pregătire în vederea elaborării documentaţiilor tehnico economice, proiecte care au fost bugetate pe parcursul anului 2019, după obţinerea aprobărilor legale necesare.”, precizează oficialii CNAIR.

În documentul menționat se estimează că în luna iulie 2019 ar putea fi semnat contractul pentru prestări servicii pentru reactualizarea Studiului de Fezabilitate aferent obiectivului de investiții Drum de legătură între Autostrada A3 și DN1 în zona localității Mărtinești.

”Ca urmare a eforturilor și demersurilor administrației locale, rezultatele muncii sunt pe masură. În decursul zilei, am primit confirmarea oficială din partea CNAIR SA, în legatură cu introducerea în buget a bretelei de autostradă care iese la Mărtineşti. Prin această măsură reușim să degrevăm traficul greu generat de autostrada A3.”, a spus primarul Cristian Matei.

Însă, din adresa invocată nu prea rezultă începerea lucrărilor, ci doar... reactualizarea Studiului de Fezabilitate. Lucrare care, într-o situație fericită, ar putea fi finalizată în acest an. Dar asta nu înseamnă că va începe vreo lucrare efectivă la această bretea! Pentru a începe lucrările efective, după reactualizarea Studiului de Fezabilitate ar trebui să urmeze o npouă procedură de licitație, pentru proiectare și execuție și abia apoi... ar începe lucrările!

Istoric al ”ocolitoarei” Turzii

Despre necesitatea realizării unei centuri ocolitoare pentru municipiul Turda s-a discutat înainte de anul 2008. În 2008, organizația locală a PDL, condusă de fostul primar Tudor Ștefănie, chiar a inițiat o campanie de strângere de semnături, în preajma campaniei electorale, pentru a susține acest proiect (care lua în discuție inclusiv un proiect comun, cu Câmpia Turzii, condusă la acea vreme tot de un primar PDL, respectiv Ioan Vasinca).

Ulterior, chiar dacă PDL a câștigat și a intrat la guvernare, criza economică sau posibil și alți factori au determinat abandonarea acestei idei. Între timp, s-a realizat porțiunea de autostradă Turda-Gilău și Turda-Câmpia Turzii, care a rezolvat problema Câmpiei Turzii, în ceea ce privește ”traficul de ocolire”, însă problema municipiului Turda s-a rezolvat doar pe jumătate.

Au trecut anii și între timp specialiștii au identificat o oportunitate mult mai ieftină și mai utilă, respectiv construirea unei bretele de legătură între DN 1 Turda - Cluj și Autostrada A3 Transilvania, ținând cont și de faptul că în guvernarea Boc s-a realizat centura Vâlcele-Apahida, care asigura traficului greu (și nu numai) o legătură spre Dej-Bistrița-Baia Mare-Moldova ”ocolind” municipiul Cluj. Astfel, pe vremea când ministru al Transporturilor era clujeanul Ioan Rus (2015), s-a început realizarea Studiului de Fezabilitate (ceea ce se vrea acum, cu precizarea că este unul reactualizat). Ulterior, trebuiau asigurați banii necesari pentru realizarea investiției, lucru care nu s-a mai întâmplat, așa că proiectul a rămas ”blocat”.

”Centura orașului Turda va avea o lungime de circa 6 kilometri și va fi construită de la Mărtinești spre Autostrada Transilvania. 

Surse din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) au precizat pentru Știri de Cluj că drumul va avea 5,8 kilometri și va costa 5 milioane de euro”, spunea Știri de Cluj în anul 2014.

Realizarea acestei investiții ar putea rezolva, într-adevăr, problema tranzitului efectuat prin municipiul Turda, de către traficul greu.

confirmare bretea martinesti

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.
  • Acest comentariu este nepublicat.
    Altceva · 15:01 13.02.2019
    Până să scarpina ăștia în freză, omenirea mu va mai folosi transportul terestru și nu va mai fi nevoie de bretele care sa le ție nadragii pe... Vai mama lor de incompetenți.
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator