fbpx

Scrie un comentariu

colectare selectiva

Containerele speciale care au fost puse în mai multe zone din municipiul Turda, de circa două săptămâni, nu sunt folosite corespunzător de către cetățeni, sesizează Turda TV.

 

La mai bine de două săptămâni de când la Turda au fost amplasate containere speciale de 7 tone, pentru moloz, mobilier și resturi vegetale, nu toată lumea a înțeles că deșeurile trebuie depuse conform inscripționărilor. În mai multe zone, în containerele de moloz stau și resturi menajere, ori resturi vegetale. Deși localnicii pot depozita gratuit anumite resturi din gospodărie, se pare că noțiunea de colectare selectivă e respectată doar de către unii dintre turdeni. Cei care vor fi prinși că nu respectă indicațiile de pe containere, vor fi amendați!”, precizează Turda TV.

Bogdan Fleșer, șef sector Salubritate,anunță că vor fi controale și măsuri foarte aspre luate împotriva celor care nu se conformează!

”Vreau să anunț populația, concetățenii, că măsurile o să fie foarte aspre, controale o să fie foarte riguroase din partea Poliției Locale”, anunță Bogdan Fleșer.

Turdenii au primit pozitiv această inițiativă a administrației locale, însă trebuie respectate regulile de depozitare selectivă a deșeurilor, containerele urmând a fi ridicate de câte ori este nevoie.

Au fost amplasate containere în 5 locații din oraș, pentru colectarea selectivă a deșeurilor vegetale, a mobilierului și a deșeurilor rezultate din construcții. 

Cele 5 locații sunt: Obor Turda Nouă, strada Lotus (capăt, intrare Hațegului), strada Baladei (în spate la fostul ACR), strada Tineretului (intrare bloc Ceramica) și strada General Dragalina nr. 2.

Aceste containere pot fi folosite de toți cetățenii orașului.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator