fbpx

pmp 1300x300

6 Comentarii

primăria CT poză

Ca urmare a articolului intitulat: „USR Câmpia Turzii sesizează cazul unor copii cărora le este încălcat dreptul la educație”, publicat de site-ul Turdanews.net în data de 09.09.2019, Primăria Municipiului Câmpia Turzii solicită următorul DREPT LA REPLICĂ:

Este trist faptul că, odată cu începerea școlii, prilej de bucurie, emoții și speranțe pentru tinerii elevi din municipiul nostru, organizația municipală a USR Câmpia Turzii a găsit de cuviință să politizeze și să reducă la populism ieftin, fără o minimă verificare, o situație într-adevăr delicată în care se regăsește comunitatea de pe strada Luncii f.n..

Ne-am obișnuit ca USR Câmpia Turzii să se folosească de tot felul de subiecte pentru a denigra administrația locală a Municipiului nostru, dar de această dată am luat decizia de a prezenta opiniei publice situația REALĂ a respectivelor familii.

Astfel, în conformitate cu informațiile primite din partea Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Câmpia Turzii, vă comunicăm că din cele 10 familii care locuiesc în respectiva comunitate:

- în 6 familii - cel puţin un membru lucrează cu forme legale, fiind angajaţi urmare a demersurilor de mediere pe piaţa muncii derulate de către expertul rom din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială;

- 1 familie beneficiază de venit minim garantat în condiţiile legii, situaţia ei fiind monitorizată de către Direcţia de Asistenţă Socială Câmpia Turzii;

- 2 familii au venituri provenite din munci ocazionale;

- 2 familii au venituri provenite din indemnizaţii acordate pentru persoanele cu dizabilităţi, drepturi obţinute pentru că au fost consiliaţi informaţional şi au fost responsabilizaţi de către personalul instituţiei pentru accesarea şi menţinerea acestor drepturi; din cele două familii, într-o familie există venituri şi din salariu şi din indemnizaţii acordate pentru persoanele cu dizabilităţi;

- pentru 3 familii se derulează întervenţie de specialitate în cadrul DAS pentru prevenirea abandonului copiilor şi îmbunătăţirea capacităţii părinţilor de a îşi asuma şi îndeplini sarcinile parentale. Aceste familii au beneficiat de servicii suportate din buget din partea centrului de zi sau centrului maternal din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, la propunerea Direcţiei de Asistenţă Socială Câmpia Turzii.

- toţi copiii sunt în evidenţa mediatorului şcolar şi a Direcţiei de Asistenţă Socială, care monitorizează comunitatea, consiliază părinţii privind importanţa şcolarizării şi îi ajută în demersurile necesare frecventării şcolii. Autoritatea locală oferă elevilor posibilitatea de transport şcolar.

- comunitatea este monitorizată de mediator sanitar şi expert rom din cadrul DAS. Toţi minorii sunt înscrişi la medic de familie, relaţia cu medicii fiind mediată de mediatorii sanitari, în comunitate nu există probleme medicale generate de mediu şi alimentaţie.

- în comunitate există apă la cişmea şi curent electric.

Prin urmare, după cum se poate sesiza din informațiile prezentate de către Direcția de Asistență Socială, administrația locală a Municipiului Câmpia Turzii nu numai că NU încalcă niciun drept al acestor familii și al acestor copii, așa cum, în mod josnic și populist, s-a insinuat în respectivul material, ci întreprinde TOATE MĂSURILE POSIBILE, DIN PUNCT DE VEDERE LEGAL, pentru ca atât adulții, cât și copiii din respectiva comunitate să beneficieze de toate resursele educative, sanitare și administrative în vederea desfășurării activităților de zi cu zi.

Ba mai mult, toți minorii din comunitatea respectivă, care au împlinit vârsta minimă de școlarizare, sunt înscriși la școală și frecventează cursurile, ceea ce arată clar faptul că NIMENI NU LE-A LEZAT DREPTUL LA EDUCAȚIE.

Practic, respectiva comunitate nu este cu nimic mai defavorizată față de alte comunități cu situații vulnerabile, ci dimpotrivă, au fost puse la dispoziția membrilor comunității toate măsurile posibile în vederea integrării sociale a acestora.

Așadar, în numele bunului simț și al moralității, îi îndemnăm pe reprezentanții USR Câmpia Turzii și pe organele de mass-media să verifice în prealabil informațiile pe care le diseminează în spațiul public, pentru a fi evitate eventualele induceri în eroare ale opiniei publice.

Este jenant și neelegant să vorbești despre drepturi, măsuri și proiecte în condițiile în care tu, ca entitate politică, nu ai făcut nici măcar un minim demers de verificare a situației reale a unei comunități, iar vorbele „din auzite” reprezintă un adevărat pericol pentru societate, deoarece poate creea confuzie și derută.

La final, Primăria Municipiului Câmpia Turzii își reafirmă eforturile continue și susținute de asigurare a tuturor condițiilor posibile, din punct de vedere legal, pentru toți membrii comunității locale, astfel încât fenomenul de marginalizare să nu existe în orașul nostru.

Direcția Relații cu Comunitatea

Citește și:

USR Câmpia Turzii sesizează cazul unor copii cărora le este încălcat dreptul la educație

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.
  • Acest comentariu este nepublicat.
    Daniela,membru USR · 16:37 10.09.2019
    Doresc sa transmit opiniei publice ca putem pune la dispozitia primarului si Directiei de Asistenta Sociala înregistrari si fotografii din teren, dialogurile cu ceea ce declara copiii si parintii acestora, respectiv întreaga comunitate la care se face referire în mesajul USR. De ce sa fie "josnic" faptul ca prezentam o realitate dramatica vadit ignorata de autoritati? Domnule primar, când ati vizitat ultima oara aceste familii si copiii lor? Noi am facut-o în urma cu câteva zile. Doamna directoare, daca realitatea din teren va contrazice, garantati cu functia?
    • Acest comentariu este nepublicat.
      Adi · 17:01 10.09.2019
      Doamna Daniela membru Usr, se apropie alegerile prezidențiale de ați devenit așa activi?
      V-ar coafa un pic voturile din acea comunitate ai?
      Fie vorba între noi, vă doare de fapt în cot, să nu zic altundeva, de acei oameni.
      Dacă chiar vă pasă de ei, de ce nu luați acasă câțiva dintre ei să facă un duș și să-și spele hainele, și după aceea să puneți citez: ,,la dispozitia primarului si Directiei de Asistenta Sociala înregistrari si fotografii din teren, dialogurile cu ceea ce declara copiii si parintii acestora,,
    • Acest comentariu este nepublicat.
      liviu · 20:17 10.09.2019
      Abia astept sa ajungeti la guvernare intr-o forma sau alta .O sa fiti cei mai distructiv guvern din istorie .O sa bateti PDL de la distanta.Vorbesc serios , chiar vreau sa ajungeti la guvernare .
Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator