fbpx

pmp 1300x300

Scrie un comentariu

corala

Au făcut spectacol adevărat românesc pe toate scenele lumii, din Statele Unite, în Europa, iar acum vin la Câmpia Turzii.

 

Vorbim despre Corala Bărbătească „Armonia”, cea care pune folclorul și tradițiile românești la loc de cinste, prin munca și reprezentațiile sale.

Recitalul extraordinar al Coralei va avea loc marți, 28 mai 2019, de la ora 19:00, la Palatul Cultural „Ionel Floașiu”, în Sala de Spectacole „Mircea Mihășan”, iar prețul unui bilet este de doar 10 lei.

Astfel, iubitorii de muzică bună, pur românească, vor avea ocazia să asculte reprezentațiile pline de har, talent și dragoste de țară, în cadrul unui concert pe care Corala „Armonia” îl va susține în parteneriat cu Orchestra Folclorică „Muzica Divertis”.

Corala bărbătească „Armonia” a fost înfiinţată în anul 2001 în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea la iniţiativa Pr. arhid. Asist. Univ. Iulian Dumitru.

 În prezent,Corala „Armonia” numără 20 de membri: Preoti, Diaconi şi studenţi ai Facultăţii de Teologie, abordând un repertoriu diversificat, fiind compus din piese religioase polifonice şi monodice (psaltice), folclor românesc, colinde tradiţionale româneşti şi străine, cât şi piese din repertoriul clasic universal.

Așadar, nu uitați, marți – 28 mai 2019 – ora 19:00 – sunteți așteptați la o seară de muzică frumoasă, interpretată de cea mai bună corală bărbătească din Balcani!

 

 

Direcția Relații cu Comunitatea

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator