fbpx
Scrie un comentariu

masuri coronavirus

Polițiști, jandarmi, poliţişti locali şi militari continuă să acționeze integrat, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență, prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul cu persoane care revin din afara granițelor țării.

În ultimele 24 de ore, 832 de forțe de ordine au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

Astfel, s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare  în cazul a 992 de persoane, fiind controlate totodată 82 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate.

Au fost aplicate 283 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 394.571 lei. Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației conform ordonanței militare în vigoare.

De la debutul pandemiei până în prezent, au fost înregistrate 5 dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, fiind întocmite dosare penale.

În domeniul situațiilor de urgență au fost implicate 20 de cadre ale ISU Cluj, pentru acțiunile de împiedicare a răspândirii noului tip de coronavirus, precum și pentru desfășurarea activității specifice Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției. În ultimele 24 de ore, a fost asigurat transportul pentru 22 de clujeni, în condiții de izolare biologică, cu mijloace de transport SMURD, spre locurile de carantină sau către unitățile spitalicești.

De asemenea, au fost primite peste 500 de apeluri din partea clujenilor, care au primit informații medicale prin intermediul liniei telefonice dedicate COVID-19 (0364 430 030), de la cadrele medicale desemnate de Direcția de Sănătate Publică în acest sens.

În prezent avem 526 persoane în carantină, 4.449 în izolare la domiciliu. De asemenea, 57 pacienți confirmați pozitiv cu COVID-19 din județul Cluj, sunt internați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca și la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie ,, Leon Daniello” Cluj-Napoca.

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator