fbpx

pmp 1300x300

asacons montatorprefabricate

Scrie un comentariu

copil batut

În presa locală a apărut în această dimineață un articol care menționa că un copilul de la școala gimnazială din Viișoara ar fi fost bătut ”cu bestialitate” de colegii de clasă, că ”i-a fost ruptă mâna”, iar cadrele didactice au ridicat din umeri, nefăcându-se nimic!

Informația, însă, este falsă! Pentru că e vorba de o confuzie...

Siteul RefleqtMedia, care a lansat minciuna pe plan local, a citat siteul Gazeta de Cluj. Însă, a precizat și faptul că ”părinții copilului au redactat și trimis o scrisoare direcțiunii Școlii Gimnaziale Viișoara, însă petiția părinților ar fi fost ignorată de cadrele didactice”, ceea ce este cât se poate de neadevărat.

viisoara ob

Siteul Gazeta de Cluj a citat, la rândul său, siteul Antena 3, în titlul căruia este menționat ”județul Cluj”, însă în text apare... județul Bihor! De aici a pornit toată confuzia!

viisoara gazeta

Fără să verifice informația, cât de cât, unii s-au grăbit să menționeze că ar fi vorba despre comuna Viișoara din județul Cluj, de lângă Câmpia Turzii.

În realitate, este vorba despre comuna Viișoara din... județul Bihor!

”Agresiunea din mediul şcolar a ajuns un adevărat fenomen, ascuns uneori de profesori, care nu vor să aibă probleme la locul de muncă. Un astfel de caz a fost semnalat și la școala din Viişoara, în judeţul Bihor. Părinții unui elev din clasa a V-a acuză că băiatul lor s-a ales cu mâna ruptă și cu o mare teamă de a merge la școală după o bătaie cu mai mulți colegi. Conducerea școlii, în loc să găsească o rezolvare, face eforturi să dovedească faptul că elevul şi-a rupt mâna în timpul liber”, menționa TVR, în 18 septembrie 2019.

Vezi video mai jos:

Jurnalistul Ovidiu Bucur, de la RefleqtMedia, a explicat recent de ce nu se străduie prea mult să ofere informații utile cititorilor, oferind subiecte de senzație, multe dintre ele fiind departe de adevăr.

”După 10 ani de mass-media, îți cam dai seama ”ce se vinde” în materie de presă, iar la Turda se vinde sângele, violența și senzaționalul”, a menționat el.

Nici nu mai contează că informația e falsă, nu?!

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator